AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind

Fondul de garantare a asiguraților și pentru

modificarea altor acte normative

 

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.323 din 21.09.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D836/21.09.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

    1. Proiectul de ordonanță de urgență vizează modificarea și completarea Legii nr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și modificarea unor acte normative, respectiv a Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr.503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, și a Legii nr.246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

Potrivit Notei de fundamentare, „scopul Fondului de garantare a asiguraților (...) este acela de a asigura plata din disponibilitățile sale a creanțelor de asigurări rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul insolvenței unui asigurător autorizat în România, către creditorii de asigurări care aleg să parcurgă procedura administrativă reglementată de Legea nr.213/2015 prin formularea de cereri de plată în acest sens și cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege.

Urgența demersului de adoptare a propunerii legislative sub forma unei ordonanțe de urgență este justificată de împrejurările excepționale manifestate pe piața asigurărilor generate de iminența falimentului unui asigurător cu cotă de piață ridicată pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.

Luarea acestor măsuri în regim de urgență se impune pentru a se asigura o protecție reală a creditorilor de asigurări, în considerarea faptului că există riscul ca, în actuala conjunctură, disfuncționalitățile în obținerea de către păgubiți a resurselor necesare aferente costurilor reparațiilor să genereze tensiuni sociale și să determine propagarea efectelor negative ale falimentului iminent din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naționale, precum industria auto, dar și să submineze încrederea populației în protecția oferită de asigurări și, în special de asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, cu riscul scăderii gradului de cuprindere în asigurarea RCA la nivel național.

Pentru evitarea unor astfel de efecte, ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment”.  

 Totodată, în preambulul proiectului se arată c㠄Neadoptarea cu celeritate a prezentei ordonanțe de urgență va avea consecințe negative asupra unui număr însemnat de păgubiți pentru care se estimează că sunt necesar a fi efectuate plăți de către Fond și care să le permită acestora repararea prejudiciilor suferite”, fără a preciza, însă, care sunt aceste efecte negative. În acord cu prevederile art.31 alin.(1) lit.a) teza a doua din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în instrumentul de prezentare și motivare este necesară evidențierea consecințelor negative care s-ar produce în cazul neadoptării măsurilor propuse în regim de urgență.

          2. Relevăm faptul că prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Din considerente de redactare, precum și sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulăm următoarele observații și propuneri:

a) ca observație generală, pe tot parcursul proiecului, expresiile de genul ,,în condițiile legii”, ,,potrivit legii”, ,,în temeiul legii” vor fi reformulate și înlocuite cu normele exprese vizate.

De asemenea, apreciem că noțiunea de ,,administrator interimar” ar trebui redefinită, eventual prin actualul proiect, pentru a fi utilizată, în contextul în care pct.4 al art.5 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care definea această noțiune, a fost abrogat de către de pct.1 al art.630 din Legea nr.312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar.

b) La titlu, pentru evidențierea riguroasă și integrală a obiectului de reglementare, propunem ca acesta să aibă următoarea formulare:

,,Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legiinr.213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și pentru modificarea art.262 alin.(32) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”.

În ipoteza în care nu este însușită această observație, pentru un plus de precizie în ceea ce privește reglementarea supusă avizării, propunem ca în locul exprimării ”și pentru modificarea altor acte normative” să figureze o alternativă care să indice domeniul legiferat de actele normative vizate a fi modificate.

c) la preambul, la al doilea paragraf, forma abreviată ,,RCA”, va fi redată în extenso, fiind la prima utilizare în context, potrivit normelor de tehnică legislative.

Observația este aplicabilă și altor situații similar din cuprinsul proiectului.

d) în ceea ce privește părțile dispozitive ale pct.2 – 5 ale art. I, precizăm faptul că acestea dispun intervenții legislative asupra art.2, element structural alcătuit din patru alineate.

În această situație, pentru coerența reglementării, este de analizat dacă modificarea nu ar trebui să vizeze articolul integral, caz în care partea dispozitivă a pct. 2 va avea următoarea formulare:

„2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În situația în care este acceptată soluția mai sus expusă, în subsidiarul părții dispozitive supra vor fi redate textele asupra cărora se intervine legislativ, cele nou introduse și cele nemodificate, marcate în ordine crescătoare, fără a fi folosiți indici, iar în fața alin. (1) va figura abrevierea ”Art.2”.

Punctele ulterioare se vor renumerota în mod corespunzător.

Situații similare întâlnim și în cazul părților dispozitive ale pct.21-25 – pentru art.13 - și pct.26 – pentru art.14 -

e) la actualul pct.3 al art.I, în textul prevăzut pentru art.2 alin.(3), pentru precizie, propunem ca formularea „așa cum sunt definite la art. 5” să fie înlocuită de textul „prevăzute la art.5”, având în vedere că respectivul articol nu definește resursele financiare, ci doar le menționează.

Totodată, pentru impunerea unui caracter imperativ al normei, recomandăm ca sintagma „vor putea fi onorate” să fie redată sub forma „vor fi onorate”.

f) la actualul pct.4 al art.I, în textul prevăzut pentru art.2 alin.(32), din considerente de redactare, finalul alineatului va  fi redactat „încheiate de asigurătorul de insolvență”.

Totodată, menționăm faptul că actul normativ de bază nu uzitează sintagma „asigurător de insolvență”.

Prin urmare, propunem fie înlocuirea ei cu o variantă folosită de acesta, fie definirea ei.

g) La actualul pct.6 al art.I, în considerarea contextului normativ, propunem expresia ,,conform prevederilor alin.(4) - (7)  și (9)” va fi reformulate astfel: ,,potrivit prevederilor alin.(4) - (7)  și (9)”.

Observația este aplicabilă tuturor situațiilor similare de pe parcursul proiectului.

La alin.(6), propunem eliminarea expresiei ,,din prezenta lege” ca fiind inadecvată.

La alin.(8), pentru suplinirea informației juridice, redarea titlului Legii nr.246/2015, va fi completată cu sintagma: ,,privind redresarea și rezoluția asigurătorilor”.

h) la actualul pct.7 al art.I, în textul prevăzut pentru art.4 alin.(1) lit.b), referitor la modalitatea de structurare a respectivei litere, semnalăm că potrivit normelor de tehnică legislativă o enumerare nu mai poate cuprinde alte enumerări și nici alineate noi.

i) la actualul pct.15 al art.I, în textul prevăzut pentru art.9 alin.(1), pentru fluența normei, propunem inserarea prepoziției ,,de” în cuprinsul redactării ,,termenul maxim de 30 de zile”.

j) la actualul pct.20 al art.I, în textul prevăzut pentru art.122 alin.(7), pentru îmbunătățire redacțională a normei, propunem ca aceasta să debuteze astfel:

,,... În aplicarea prevederilor alin. (6),... .”

În textul prevăzut pentru art.123 alin.(4), propunem inserarea semnului grafic ,,-” între cuvintele ,,proceselor verbale”.

k) la actualul pct.21 al art.I, la partea dispozitivă, din considerente de redactare, expresia ,,alineatul (1) și (2)” va fi redată ,,alineatele (1) și (2)”.

 l) la actualul pct.23 al art.I, în textul prevăzut pentru art.13 alin.(5), întrucât titlul Legii nr.134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a mai fost citat anterior, respectiv, în cuprinsul art.9 alin.(2), pentru concordanță cu exigențele de tehnică legislativă dar și pentru a asigura suplețe normei, propunem eliminarea acestuia.

Observația are relevanță pentru toate situațiile asemănătoare.

m) la actualul pct.28 al art.I, la textul propus pentru alin.(3) al art.16, pentru o exprimare mai adecvată în context, recomandăm ca expresia „până la stingerea motivelor care au condus la luarea unei astfel de măsuri,” să fie înlocuită cu sintagma „până la depunerea întregii documentații”.

n) la actualul pct.31 al art.I, la textul propus pentru art. 181, pentru utilizarea unei terminologii unitare, sintagma „putând exercita astfel de acțiuni” se va înlocui cu sintagma „putând întreprinde demersuri”.

o) la actualul pct.38 al art.I , la textul propus pentru alin.(2) al art.21, având în vedere că potrivit normelor de tehnică legislativă,  actele normative care sunt la prima menționare în text se redau cu toate elementele de identificare, după sintagma „Legea nr. 237/2015” se va insera formularea „privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare”; trimiterile ulterioare la același act normativ se vor face numai cu menționarea evenimentelor legislative.

Reiterăm observația și pentru situația similară de la pct. 42, la textul propus pentru art. 24 lit. a) pct. (viii1), unde actul normativ citat se va reda sub forma „Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor”.

p) la art.27 alin.(1) lit.e), astfel cum este propus la pct.49, pentru asigurarea previzibilității normei, este necesar să se facă trimitere expresă la elementele structurale din cuprinsul art.24 care stabilesc obligațiile a căror încălcare constituie contravenție.

          Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru lit.f) și g).   

         q) la art.III, norma din cuprinsul alin.(2) trebuie eliminată, ca superfluă, întrucât intrarea în vigoare a dispozițiile referitoare la contravenții la 30 de zile de la data publicării actului normativ este prevăzută, cu valoare de principiu, în cuprinsul art.4 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

          Precizăm că, în situația menținerii normei, textul trebuie să se refere la intrarea în vigoare a pct.49-51 ale art.I, nu a prevederilor art.27 ‑ 29 din Legea nr.213/2015.

r) la art.V, pentru respectarea limbajului specific normativ, sintagma „conform prevederilor art. 22, coroborate cu art. 19 alin. (4) – (6)”  se va înlocui cu sintagma „potrivit prevederilor art. 22 și art. 19 alin. (4) –(6)”.

s) La art.VI, pentru respectarea exigențelor în exprimare, sugerăm următoarea formulare:

„Art.VI. - Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora.

ș) la art.VII, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesară, reformularea astfel:

              „Art.VII. - Legea nr.213/2015 privind  Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanța de urgență, va fi republicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin  IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.757/22.09.2021